16 decembrie 2010

Suntem in Africa!

Buna ziua “bunii mei si scumpii mei prieteni”. Dupa aproape un an de zile, suntem inapoi in circuit. Din pacate, in aceasta calatorie voi avea foarte putin timp pentru blog, avand si alte chestii de scris si de trimis in Romania, asa ca posturile mele vor fi ceva mai telegrafice si informative decat altadata si mai putin episotolare. Sper sa le cititi cu placere.

Sa incepem cu inceputul. Eu si Mihaela am plecat joi, 9 decembrie spre Paris, cu o cursa Wizz Air. Am aterizat pe aeroportul din Beauvais care e la vreo 80 de kilometri de Paris. Biletul de autobuz de-aici, pana in oras, e de cele mai multe ori la fel de scump ca biletul de avion din Romania in Franta(noi am platitit pe el vreo 20 de euro). A fost primul indiciu ca Parisul e un oras cu adevarat scump.

Partea buna e ca pe cazare nu am dat niciun ban. Am stat doar la oameni acasa folosind site-ul couchsurfing.com. (pentru cine nu stie cu ce se ocupa acest site, dati un search Wikipedia)

In prima seara, am avut, i-as spune, privilegiul sa stam acasa la Ted, un tip de 41 de ani nascut in Canada din parinti Taiwanezi, care si-a petrecut mare parte din copilarie in America si sta de cativa ani la Paris.

Ted e un personaj incredibil. Are trei cetatenii, dar as putea spune ca e e mai degraba un cetatean international. Omul a calatorit absolut peste tot in lume. Cred ca a vazut peste o suta si ceva de tari. Doar in Romania a fost de trei ori. Ce sa mai, Ted e un Lonely Planet pentru toate tarile din lume, dar unul viu, generos, prietenos si super amuzant.

Am stat la el in prima seara, la Paris. Ne-a hranit, ne-a spus o gramada de povesti si ne-a dat cateva sfaturi pentru Africa, pe care o cunoaste cum cunosc eu Militariul in care am copilarit.

A doua zi, adica vineri, dupa o scurta plimbare prin Paris, ne-am mutat la alte gazde. Clement si Sarah sunt un cuplu super de treaba care ne-au oferit canapeaua lor pentru doua nopti. In prima seara petrecuta la ei, au gatit, au invitat niste prieteni si cu totii am baut o gramada de vin bun si ieftin, am povestit si i-am invitat in martie in Romania, pe la noi, iar ei au promis ca vor veni. Sambata, ne-am plimbat prin Monmartre(sau cum s-o scrie) iar dupa-amiaza ne-am intalnit cu doi prieteni francezi mai vechi(Romain si Thibaut) pe care i-am cunoscut mai demult in Bucuresti unde ei au lucrat pentru jumatate de an.

Chiar in acea zi, era ziua prietenei lui Romain, asa ca am fost invitati la cina(din nou, a cata ora). De data asta totul era muuult mai sofisticat. Un apartament imens in centrul Parisului, o masa lunga cu multi invitati si o atmosfera usor fitzoasa, mai ales pentru noi, pregatiti vestimentar mai degraba pentru savana Africana decat pentru chic-ul parisian. Cand l-am cunsocut pe Romain, acum aproape doi ani, in Romania, era un tanar inginer ciufulit si dornic de aventura, nascut intr-un sat din nordul Frantei. Acum s-a schimbat. A devenit un adevarat parisian. S-a angajat la o companie mare, nu are timp mai deloc pentru el si are de cateva luni o prietena “pure French”. O tanara slabuta si eleganta care ne-a aratat un articol despre ea intr-o revista. Ei bine, in articol era vorba despre cum tipa a slabit in cateva luni nu mai putin 35 de kile. Am ramas socati sa vedem poze de acum un an, cu fata cocheta din fata noastra. Wow. Incredibila transformare.

Ceva mai tarziu, ne-am intors la Clement acasa, unde am petrecut o alta seara agreabila.

Duminica, ne-am mutat la ultima gazda, undeva in suburbiile Parisului, langa universitatea Nanterre. Aici am stat pentru doua nopti la un cuplu super prietenos si amuzant de… gay, pe la 40 de ani. Patrice si Jean Pierre ne-au oferit in apartamentul lor, propia noastra camera. In casa, pe langa multe statuete mici(replici ale celor din renastere) cu barbati dezbracati gen David a lui Michelangelo, domnea o atmosfera super familiala. Oamenii gateau tot timpul, isi amenajau apartamentul pentru Craciun si se pregateau sa mearga peste doua zile la DisneyLand. Ce sa mai, a fost o experienta super interesanta sa-I cunoastem. In seara zilei in care am sosit la ei, am fost invitati la o alta cina, la Ted acasa, tipul despre care v-am povestit mai sus. Aici, prietenul nostrum taiwanezo-canadiano-americano-francez invitase mai multe cunostinte de-ale lui, printre care si alti doi romani, Victor si Madalina care locuiau la Paris, dar nu se cunoscusera pana acum. Madalin e studenta la master si locuieste de 4 ani acolo, dar Paris nu e orasul visurilor ei. Pentru Victor, situatia e diferita. Barbatul din Onesti, a ajuns acum 11 ani la Paris iar in prezent are in jur de 36 de ani si lucreaza consultant pentru Banca Nationala a Frantei. Victor are o cariera de success, cetatenie franceza, nevasta frantuzoaica, copil nascut in Franta, insa de fiecare data, in preajma sarbatorilor deabia asteapta sa vina la Onesti si sa guste din sarmalele mamei.

Luni, ne-am intalnit cu Caroline, o alta tanara frantuzoaica din Paris pe care am cunoscut-o tot in Bucuresti, in urma cu ceva timp. Caroline, o tanara trendy, new wave, ne-a introdus in atmosfera cool a Parisului povestindu-ne o gramada de lucruri interesante despre oras. Luni seara, ne-am intors la gazdele noastre haioase, Patrice si Jean Pierre, care ne-au oferit un adevarat festin. Doamne, ce mancare. Friptura de rata, broccoli la cuptor, supa crema delicioasa, dulceata home made si multe alte bunataturi.(va rog nu interpretati cuvantul :)

Dupa cum vedeti, pentru noi Parisul a insemnat mai mult sa cunoastem oameni decat sa vizitam turnul Effel, muzeul Louvre sau Notre Damme. Ce-i drept la Muzeul Pompidou ne-a placut super mult mai ales ca aveau wi-fi moca. In rest insa, Parisul va ramane pentru noi un oras minunat, nu neparat pentru obiectivele sale turistice ci pentru oameni extraordinari pe care i-am cunoscut sau reintalnit.

Marti dimineata am luat avionul spre Maroc, unde am aterizat la Fez. Am zburat cu Ryan Air pentru prima oara, dar se prea poate sa fi fost si ultima oara. Stewarzii erau nepoliticosi si putini, toaletele erau infundate, motorul caraia ca un trabant iar obisnuita mea frica de avion s-a multiplicat cu 10.

In fine am ajuns la Fez. Vreme perfecta. Vreo 22 de grade, cer senin, palmieri verzi si atmosfera de vacanta. Ne-au frapat aeroportul si gara care erau super moderne si foarte, foarte curate. Apoi ne-am afundat in centrul istoric al orasului, care este cel mai vechi din Maroc. Fascinant. Un labirint de strazi, unele pline de negustori, altele suspect de pustii cu atmosfera de ev mediu ne-au ademenit pasii pentru cateva ore. Nu cred ca exista vreun loc mai intortocheat in lumea asta. Daca te-ai ratacit, nu mai ai nicio sansa sa iesi de unul singur. Strazile mici nu au nume, sunt intunecate si arata toate asemanator. Te poti invarti ore intregi fara sa gasesti iesirea. Solutia? Dai niste bani unui pusti care e bucuros sa-ti arate drumul spre “civiliatie”.

Din pacate, am stat in Fez doar pentru cateva ore, pentru ca marti seara trebuia sa fim la Rabat, pentru ca miercuri dimineata, la prima ora sa aplicam pentru viza de Mauritania.

Asa ca alaltaieri seara am ajuns in capitala Marocului, unde suntem si acum. Rabat e un oras total neturistic care ne permire sa obsrevam mai bine viata de zi cu zi a marocanilor. Ieri seara am prins niste manifestatii de proportii antiguvern, cu oameni curajosi care se asezau pe jos in fata masinilor ca sa blocheze traficul. Am filmat pentru cateva clipe, cum cativa manifestanti erau fugariti de politie si cand ma bucuram de spectaculoasa captura, un domn imbracat in civil, a venit la mine, mi-a aratat o legitimatie de politist si m-a somat sa sterg tot ce-am filmat. In Romania, poate as fi refuzat somatia lui spunand ca e dreptul meu sa filmez ce vreau. Aici insa, am simtit ca e cazul sa ma conformez, mai ales ca franceza mea de clasa doua, trimestrul 1, nu-mi permitea discutii elaborate. Am sters filmuletele, iar politistul si-a schimbat subit atitudinea urmandu-mi bun venit in Maroc si calatorie placuta. Apropo, stie cineva cum recuperez de pe card, informatia stearsa?

Aseara, am avut bucuria sa ne intalnim cu Serif, sotul unei verisoare de-a lui tata. Ce sa mai, un fel de unchi indepartat, prin alianta. Serif e marocan si locuieste jumatate din timp in Bucuresti si cealalta jumatate, la Rabat. A fost profesor universitar, iar acum a iesit la pensie. Am baut impreuna un ceai tipic marocan, mentolat si dulce si ne-a povestit o multime de lucruri interesante despre Maroc, cu romana sa amuzanta cu accente frantuzesti.

Cam atat pana acum. Sper sa revin curand cu alte povesti, cel putin la fel de interesante. Acum dau send din toaleta, caci numai aici am semnal wi-fi.

Numai bine.

7 comentarii:

  1. hehehe..ce bine suna vestile astea din calatoreala :)...hai noroc maestre fane!

    RăspundețiȘtergere
  2. calatoreala avea nevoie de niste vesti bune, iar couchsurfingereala de mai multa incredere..
    Sa traveliti bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo Stefan, bafta multa si reveniti curand cu mai multe povesti! Foarte tare asta prima. Salutari la Mihaela

    Marcel

    RăspundețiȘtergere
  4. O sa urmaresc si eu calatoria voastra cat o sa pot de mult. Si eu plec la sf. anului aproape o luna in America de Sud.

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent post, fie el transmis de unde o fi fost transmis :)
    Drum bun in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos!Calatoreala frumoasa in continuare! :) (Onut)

    RăspundețiȘtergere